Ce mic eşti, şi ai crezut cã o sã ajungi
pâna acolo? Tu oare nu ţi-ai dat seama cã te
vedea toatã lumea ? De fapt toate din lume.
Era drumul sec dar pietrele se uitau la
tine. Ce mic eşti cã nu ai vazut ca-ţi ştia
toate gândurile întreaga boltã cereasca.
Şti oamenii aia din caruţa de la marginea
drumului dupa care te ghidai ? Toţi te
ştiau. Şi pe tine si gandurile tale. Tu nu
şti cã între oamnei nu exista ziduri ? tu nu
ştii cã suntem ca o campie ? dacã în campie
fugi, cerul te vede…te vede tot cuprinsul
ei. Fie ca pe un punct roşu, fie ca pe o
prezenţã, fie ca pe un monstru.Te vede, dupa
intensitate si dupa poziţie. Si cand alergi
te schimbi mereu. Dar nu dispari nicaieri.
Te faci galben in soare, roşu seara, mare
aproape, mic mai departe. Poate nimeni nu
ştie cã eşti acelaşi dar te vede mereu toata
lumea.
Şi tu n-ai sã mã crezi pentru cã nimeni nu
iţi va spune asta înafara de mine.,,sau
caţiva pe furiş. Cine recunoaste ? Oare tu
recunosti ca şti tot ? NU recunosti…dar tu
vezi toate, simti tot ce face oricine. Dar
toate astea nu se zic…şi oarecum pe bunã
dreptate.
Mergi în pace crezând ca nu te vede nimeni…
dar nu uita cã de fapt te vede tot cuprinsu
universului si toţi oamenii.
Acu e searã, ştiu, vrei sã
rãpeşti o stea sã o duci in nicãieri. Stiu,
eşti prea mic dar ai idei. Ştiu ce vrei sã
faci…dar se lasã seara, vezi ca nimeni nu te
recunoaşte. Nici macar stelele. Toţi te vad…
toţi, dar nimeni nu ştie cã eşti cel de-acu
o secundã.
Te las sã vãd dacã vei putea sã rãpeşti o
stea…cã o fata n-ai reuşit. S-o duci în
nicaieri, adicã la mine, eu am grijã, si o
voi pune la loc, cu un centrimetru mai jos
de ochii tãi sã n-o mai vezi, cã pentru
tine e «rapita »…
Vai ce mic eşti cã tu crezi cã cineva te
ţine minte sau ştie care eşti.
