Cât de greu te desparţi uneori de tãcere
Negãsindu-ţi anume iertãtoare cuvinte
Când nimicul te vrea sãrãcit de putere
Şi uitate sunt toate şi pãgâne...şi sfinte
Cât de greu de luminã te apropii arzând
Printre porţi ferecate neavând cum sã treci
Fãrã somn şi odihnã doar pãcat adunând
Risipite iluzii pe-ale minţii poteci
Cât de greu doar tu singur vei rãpune din nou
În oglinzile vremii nemurindu-ţi iubirea
Al uitãrii de toate, nesfârşitul ecou
Renãscând printre lacrimi şi urmându-ţi menirea