Nu mai locuiesti, iubito, la mine in sange
si-n ochii mei apatici pustiul se rasfrange.
Inima ta uita sa-mi vorbeasca
prin stihia sangelui orbeasca...
Roiuri de clipe solare pe chipul tau se
petrec,
pe chipul tau, care apune într-un luminos
cerc.
Insa eu, yoghin de piatra, fara varsta,
fara chip,
clepsidru numarandu-si boabele fine de
nisip,
in meditatii fara scop
ma vad o umbra si un corp,
si-un ochi ingust, privind subtire,
cautand nimbul sa-ti admire...
...Si tu contempli cum te poarta pe recele
sau val
instrainarea-ntoarsa catre limanul tau
natal,
si eu te strig de pe faleza,
o, draga mea, in japoneza...
|
