"O umbrã în cãutarea luminii"...aşa îşi intituleazã cãutarea ideaticã a eului scriitorul Ionuţ Copil şi sunã acest enunţ ca o recunoaştere.
De aici începe totul, de la recunoaşterea cãutãrii şi cu speranţa cã aceastã cãlãtorie a spiritului sãu nu e ceva translucid şi lipsit de esenţã încearcã sã dezgroape toate temerile şi nu iartã nici o iluzie Pãşeşte pe cãrbunii încinşi ai cunoaşterii, se cautã în toate oglinzile indiferent de ceea ce vede şi pregãtit sã-şi înfrunte diferitele aspecte reflectate din alb în negru, din roz în mai roz pânã la putrefacţie şi deznãdejdie apoi, ca şi când nu ar fi vorba de viaţa lui, se desprinde de corp şi din înaltul acestei cãlãtorii emite judecãţi axiomatice fãrã pretenţii de filozof şi fãrã a accepta paradoxul existenţei ca o negare a logicii.
Nu îi scapã nimic şi în aceastã luptã cu sine nu ia nici un prizonier. Ştie cã în lumea umbrelor se tace şi înţelege cã în cãutarea luminii trebuie sã se înfrupte din pãcat şi sã rosteascã cuvinte. Deseori frânturile de gând, rupte dureros din realitatea fizicã, se supun haosului şi impresia cã fulgerãrile aforistice se mişcã brawnian într-un spaţiu inert dar care are o matrice ideaticã cãreia încearcã sã i se opunã în speranţa cã revolta ar putea schimba ordinea ( uneori fãrã a cãuta o anume ierarhizare) blând, aproape de resemnare încearcã un ciudat sentiment de acceptare ce poate pãrea o abrutizare.În acest bizar joc de-a viaţa şi-ar dori o telecomandã universalã de unde sã-şi poatã monitoriza cãrãrile trancendente.
Ca în orice zbucium iubirea apare ca ax central şi sentimentul cã idealul rãmâne o dorinţã aduce dese şi uneori misogine judecãţi asupra femeii ca întreg.Femeia ca zeiţã, ca înger, ca demon...vinovatã de pãcat sau pur şi simplu femeie, zidire între nevoie şi speranţã. Transpare în spatele acestei perdele de fum o implicitã admiraţie ca un blestem între nevoia fizicã şi împlinirea ideaticã a iubirii.
Adunã ca într-un jurnal al pãcatelor toatã nedreptatea şi strâmbãtatea acestei insipide şi nevolnice rase umane, adunã dovezi ale falsitãţii şi laşitãţii omeneşti, a lipsei de scrupule şi putrefacţie a ego-ului. Nu-i iartã nici pe politiceni şi trece multe din tarele societãţii prin oglinda scârbei şi a silei, scuipând amar şi înecându-se cu alcool şi infinite vise ce putrezesc în nopţi fãrã stele.
Îşi târãşte cadavrul cu o oarecare detaşare şi-şi înalţã sufletul spre luminã...acceptã cã e inutil sã caute lumina atât timp cât este o umbrã şi sfârşeşte fericit îmbrãţişat cu lumina din el pe care o gãseşte dincolo de cuvinte...în întuneric se îmbrãţişeazã cu umbra ce-şi cautã lumina
ea ştia
el doar visa!
Sper sã vã cuprindã cãutarea acestui om care are de toate şi cutezanţã şi credinţã şi speranţã şi luminã într-un amestec curcubeu de sentimente...sentimente umane pânã la goliciune .
