prin viaţa mea
îmbrãţişat de oglindã
plutesc ireal într-un dans cu cerul
între adânc şi înalt
tulbur fantastice lumini
din bezna cunoaşterii
lume ce nu mai e
lume ce va sã fie
toate le înec în liniştea lacului
precum un spãrgãtor de gheaţã
în cãutarea idealului
desfac braţele
într-o rãstignire banalã
deschid ochii şi mã cred...
cât de eretic pot gândi între douã ceruri
deschid ochii vinovat
de ce port în spatele pleoapelor
apoi îmi scufund gândul
şi îngrop visele
