precum un pustnic
din când în când
culeg durerea singurãtãţii
şi o împart cu voi
de fiecare datã cu un zâmbet
de fiecare datã cu bucurie
o lume perfectã
în care aşez speranţele
când stalactite
când stalagmite
foarte rar coloane
niciodatã infinite
îmi sprijinã cerul de ţãrânã
într-o strivire zilnicã
a zborului
Tudor suflete...vezi aici:
o lume perfectã
în care aşez speranţele
când stalactite
când stalacmite
mereu coloane
niciodatã infinite"
Stii ceva de multe ori am impresia ca imi citesti candutrile...:) imbratisari