Autor:	Calotescu Tudor-Gheorghe ( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:	Frumuseţea vieţii depinde de imaginaţie

Sorbeam cuvintele de pe buzele profesoarei de biologie...eram convins cã ea ştie secretul vieţii şi cã nu mai e mult timp pânã îl voi pãtrunde...eram numai ochi şi urechi la ora de istorie ( trecutul mã fascina, simţeam fiecare epocã, inima mea construia castele, ducea cruciade în deşert, pipãiam cu mintea piramidele) învãţam cu sete drumul dreptei între minus şi plus infinit, construiam grafice în care aşezam nedumeririle; ce sã mai zic...eram sigur cã de învãţãtura mea depinde lumea şi cã într-o zi voi reuşi sã o supun. Cine nu s-a visat împãrat pentru o clipã mãcar?! Îmi asezam speranţele în aşa fel încât ceilalţi sã nu bãnuiascã dorinţele mele; îmi plãcea sã fiu învingãtor...dealtfel cred cã toţi visãm sã fim campioni...şi luptam pentru asta. În viaţa mea am fost tot timpul outsider şi din aceastã poziţie am reuşit victorii importante. Cred cã mulţi din cei care porneau din postura de favoriţi nu au încetat niciodatã sã mã urascã pentru tupeul meu de a câştiga...mã acuzau de noroc şi gãseau tot felul de scuze pentru eşecul lor (nu ar fi recunoscut nici o clipã meritul meu). De fiecare datã când învingeam trãiam douã stãri contradictorii: -bucuria normalã a succesului -vinovãţia cã cei din spatele meu suferã nu mã regãseam în postura de a fi infatuat şi cãutam sã îndulcesc amarul competitorilor. Aproape cã mã simţeam vinovat de neputinţa lor. Ştiu cã sunã aiurea dar pentru mine bucuria cea mai mare este spiritul de echipã...în mijlocul unei echipe îmi permit sã dau cei mai bun în mine fãrã a avea reţineri...poate de aceea sentimentul cã aparţin unei entitãţi este necesar. Acum ştiu cã e efemer şi subiectiv orice sentiment care nu aduce şi bucuria celorlalţi...ştiu cã orice victorie îşi gãseşte sens doar în limita în care ai cu cine împãrţi laurii. Înţeleg cã nu conteazã cã nu am gãsit secretul vieţii şi cã orice minune este aşa pentru cã nu are o explicaţie logicã şi poţi fabula pe marginea ei. Poate cã într-un fel ştiu de ce trãiesc dar îmi e teamã sã nu dezamãgesc pe cei la care ţin şi de aceea refuz orice demers ce ar duce în banal existenţa. De ce sã nu cred cã am un rost mãreţ şi cã de fiecare cuvânt, şoaptã sau gând depinde frumuseţea vieţii?! Chiar aşa...de ce ,nu?!

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	În urma unei lupte existã un învins şi un învingãtor. Personal aş minţi dacã aş afirma cã plâng pe cel învins cu excepţia cazurilor efectiv dramatice. Totul, începând de la alb şi negru este rodul imaginaţiei şi al experienţelor anterioare. Eşti un învingãtor al cuvântului! Ce pasãre a paradisului ţi-a dãruit pana ei fermecatã? Sã fie de la profa de naturale?	liliana
2.	Foarte foarte bun textul. Mi-a mers direct la suflet. Da, frumusetea vietii depinde de imaginatie. Insa nu stiu cati mai cred in puterea imaginatiei sau daca stiu ce mai inseamna frumusetea vietii.	zaharia20
3.	Acum ştiu cã e efemer şi subiectiv orice sentiment care nu aduce şi bucuria celorlalţi...ştiu cã orice victorie îşi gãseşte sens doar în limita în care ai cu cine împãrţi laurii. Înţeleg cã nu conteazã cã nu am gãsit secretul vieţii şi cã orice minune este aşa pentru cã nu are o explicaţie logicã şi poţi fabula pe marginea ei. Tudor daca stii toate astea insemna ca stii sa oferi atat frumosete incat sa faci viata ta si a celor din jur frumoasa. Bravo! >:)<	Angel
4.	nu trebuie sa te simti vinovat un invingator nu se simte asa pur si simplu castiga si ce castiga? poti castiga fara sa-i faci pe ceilalti sa piarda si fara sa pierzi nici tu sper sa aflu intr-o zi ma bucur ca ai scris	Amena
5.	da,asa e amice,ai perfecta dreptate si multumesc pentru norocul de a te fi cunoscut,un semn !	Diana Cris

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]