devin un corp în suferinţã
mã dor toate
moartea şi viaţa
toate iluziile
din când în când le împart la doi
durerea nu pot
nici deznãdejdea
însã vã pot povesti cum e sã zbor
cu teama prãbuşirii
sau cum e sã înot printre stele
şi sã mã las înecat
între dou ceruri...
eu nu mã înclin
nici nu rãmân extaziat
trãiesc în schimb sentimentul
dar nu mã mai prefac cã nu ştiu nimic
sunt în situaţia celui care vede şi nu crede
nici propria imagine nu mã cuprinde
amestec dimensiunile
nu mai ştiu ce sunt
nici nu-mi doresc asta
poate mã amãgesc cã timpul nu mãsoarã viaţa
poate cã visez în vis
din când în când mã scol transpirat
vai ce ciudat pare
mã nasc
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
iubirea ne naste, nu este ciudat..la cat de frumos scrii versuri... nasterea ta este permanenta...chiar daca implica durere rezultatul merita :)
