Am învãţat sã apreciez oamenii şi sã-i accept fãrã a încerca sã-i aduc la un numitor comun. Nu e de ajuns sã privesc lumea prin ochii mei şi nici sã mã supun în totalitate socialului fãrã a încerca sã-mi pãstrez acea parte a eu-lui care mã face unic . Ştiu cã nu e lesne sã mã desprind de subiectiv şi tot ceea ce existã la nivelul simţurilor trebuie cã are mare legãturã cu sinele indiferent de încercarea mea de a fi obiectiv. E normal sã trãiesc umanul prin mine dar asta nu înseamnã cã nu voi fi influenţat de conceptele structurate cu acea pretenţie definitorie, chiar axiomaticã, cu acel fel de a mã plia pe existenţial doar tangent în speranţa cã nu voi fi pãtruns de atingerea vieţii ca atare, dacã mã închid în cercul meu.
Nu ştiu câţi oameni înţeleg cã nevoia noastrã de exemple şi de încadrare în anumite sã-i zicem dogme existenţiale ne fac vulnerabili la aceastã lume în care vectorul de rãspândire a informaţiei distorsioneazã în mod cu totul nesãnãtos valorile.
Am privit cu dezamãgire spectacolul din aceste zile şi am înţeles cã nimic din sfera politicului nu are legãturã cu intrinsecul sufletului; am vãzut disperarea şi apoi rãtãcirea omului ca mai ieri sã observ privirea de copil redus la dorinţa de mângâiere şi neputinţa asumãrii unei vini care pare ilarã în contextul urzelii economico-politice româneşti.
E aşa greu de asumat o convingere şi infinit de uşor desfinţarea ei. Sunt aşa puţini cei dispuşi sã ardã pentru un ideal încât sfinţii martiri îşi meritã locul în inimile noastre. Mã gândeam în zilele acestea câtã durere sã-ţi vezi copiii decapitaţi înainte de aţi veni rândul şi câtã credinţã sã poţi duce acea disperare cu speranţa în Dumnezeul tãu.
De Isus mulţi s-au lepãdat chiar dacã ştiau cã nu era un om ca toţi oamenii. Acceptarea exemplelor şi faptul cã unii oameni sunt mult peste aşteptãrile noastre ne fac sã fim meschini şi sã ne bucurãm când îi putem arãta cu degetul; am vãzut plãcerea maselor când pot tãia capul celor care îi fac sã se simtã mici.
Nu vreau sã fiu judecãtor şi îmi dau seama cã sunt şi eu om. Nu sunt în mãsurã de a ridica piatra dar pot accepta adevãrul cã unii oamenii au ceva special şi...şi cã ar fi minunat sã începem viaţa copiilor noştrii cu exemple de acest fel şi nu cu mondene şi lascive întrupãri desuete.
Doamne, cât mã doare viaţa !
