Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
limbajul universal e muzica
Ştiu asta într-un fel de netãgãduit, cum ştiu cã am suflet, cum ştiu cã îmi cântã inima, cum înţeleg pãtratul. Stelele au muzica lor, florile danseazã cu fluturii, cerul cu pãmântul, delfinii cu visele mele...armonia este dincolo de rãsãritul soarelui, în felul delicat de a sãruta florile când iubeşti. Tot universul cântã!
Trebuie doar sã-ţi deschizi inima şi vei primi bucuria de a vieţui. Sculptorii dezleagã materia de inerţie şi dãruiesc aripi, poeţii rãsucesc cuvintele dupã cum le cântã muzele, pictorii danseazã culorile prin curcubeul sinelui într-o ordine inversã, totul are armonie...când pierzi armonia acordurile devin grave. Dar şi durerile cântã, şi rãul şi binele, uneori şi munţii cântã despre cum erau sub ape, despre cum se îmbracã cu verdele şi le izvorãsc oceanele din pântece. Mamele stâmpãrã setea de armonie cu partitura sânului, copiii se hrãnesc cu stele din calea laptelui şi cresc între douã visuri cu o realitate. De ce sã nu cânte câmpiile cum le cântã vântul prin spice, şi macii, aceşti poeţi ai lanului, cum sã nu încânte ochiul cu indecenţa roşului aruncatã ca o mãnuşã cerului. Şi stejarii cântã, cu toate pãsãrile cântã, cu toate toamnele, cu albul îngheţat, cu toatã rãcoarea frunzei în miezul verii. Şi zarzãrii sunt primii care aduc primãvara fluturilor cu acordurile din simfonia renaşterii.
Chiar şi rugãciunile le cântãm. Aşa suntem mai aproape de armonia universalã. Geometria dezleagã armonia şi face posibilã înţelegerea dimensiunilor. Cuvintele încearcã sã-mi cânte iubirea.
