ar fi trebuit sã nu mã nasc
nu eram în plan
nimeni nu dorea sã fiu
poate doar ceauşescu m-a vrut
nu degeaba i-am zis tatã
şi tu
tu doamne
unde ai fost
de ce m-ai lãsat sã fiu
de ce nu îndrepţi mai repede greşeala
de ce a trebuit sã fiu eu eu
minte-mã
dã-mi un ţel
iubesc tot cerul
numãr florile
aritmetica cui mi-a dat-o
şi inima
da, doamne
nu puteai sã-mi dai una normalã
suflet
al cui suflet mi l-ai oferit
ce am fost
ce blesteme port
câtã viaţã netrãitã ascund
câţi de dacã
câţi de unde
pânã unde
cum aş putea sã forez gãuri negre
sub sprâncene
la ce bun lumina
când sunt orbul orbilor
şi toate gâzele
toate frunzele
rãdãcinile care îmi cotropesc
pãmântul de sub pãmânt
cerul ecuaţiilor de gradul nouã
pãtratul cui l-a fãcut perfect
perfectul care îmi scuteşte oboseala
de nicio vacanţã
cum aş putea aduce marea
fãrã sã mã înec în nisip
din timp în timp
din loc în loc
sub cupola dorinţei
dincolo de rai
în mijlocul iadului
clipe rãsucite în funii
catarge locuind în oceanul neînţelesului
mama cui mi-a dat cunoaşterea
la naiba cu merele
le voi pune în alambic
voi amesteca limbile pãmântului
pãcatul cui mi-a dat inima
sã iubesc
sã nu iubesc
nici o margaretã nu ştie
