Am înţeles cuminte de ce soarele arde. Nu ştiu încã de ce luna nu vrea. Viaţa mea e o sumã de rãsãrituri splendide, chiar şi luna rãsare din când în când, şi o binemeritatã ceartã cu întunericul. Sunt o durere peticitã cu plasturi de speranţã, nimic din ce purtam întreg nu mai este de-ajuns sau eu nu mai vãd nici o luminiţã. Am multe pãcate de purtat, chiar şi aşa pentru un ateu convins de inutilul demers confesional, şi asta pentru cã aşa îmi cântã sufletul.
Ştii, îmi e mai uşor sã ştiu cã sunt vinovat de toate neajunsurile lumii, cã datoritã mie viaţa are moarte, cã numai eu am fãcut cruciadele şi sunt acel inchizitor care arde pe rugul despotic al cunoaşterii interzise toate rãspunsurile care nu se încadreazã în dogme. Sunt convins cã gândul meu rãzvrãtit a adus anatema atlanţilor, sunt vinovat de toate rãzboaiele (chiar şi de cel al rozelor) , toate bolile lumii le port în inima mea pãcãtoasã, niciun virus nu mi-a scãpat, chiar şi sindromul imudodeficitar nu ar fi fost dacã nu l-aş fi dobândit eu şi în mod cert aztecii îmi sunt datori pentru misterul lãsat în urmã. Cred cã nimic din ce e în neregulã pe acest pãmânt şi în aceastã viaţã nu a scãpat de binefacerea mea. Sunt acel nebun care numãrã invers proporţional fiecare clipã...nu sunt nicidecum ceea ce nu trãiesc, toate idealurile sunt vini asumate, nimic din visele mele nu sunt himere...fiecare dorinţã este clarã, nu neg nicio durere, mã bucur de fiecare lacrimã şi ştiu...ştiu cu desãvârşire cã sunt vinovatul principal (e un fel de emfazã şi aceastã vinã) de toate greşelile voastre, dragii mei. Mi le asum cu o oarecare bucurie şi sunt pregãtit pentru a urca încã o datã dealul sacrificiului în speranţa cã sisifica misie îmi va da mãcar iluzia cã nu mã plictiseşte nemurirea.
Ca orice muritor îmi apãr credinţa cã dincolo de ceea ce trãiesc mai este ceva...în mod cert trupul meu va reintra în marele circuit al transformãrii.
Normal cã şi acest licãr care dã mişcare cãrnii va pleca undeva sau va alege sã bântuie florile de câmp din postura indecentã de fluture.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
da'mi voie,te rog, sa fiu partasa la pacatele acestei lumi impreuna cu tine.Lasa-mi si mie portia binemeritata. Iti cer acest lucru nu din dorinta de a fi in simbioza cu tine, ci pentru ca asta simt... Multumesc.
