Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
infinitul e un punct care se cautã la nesfârşit
Nu sunt genul care mãsoarã infinitul cu schioapa...chiar dacã am o plãcere deosebitã sã ascund soarele cu o strângere de gene. Culeg dovezi din toate frunzele care pãrãsesc de bunãvoie crengile în cãutarea unei noi vieţi. Adun straturi, straturi apoi le desfac de matrice, le îmbãlsãmez cu sãruri, le supun ploilor, le strig rând pe rând la barã( o sã am grijã sã nu jure strâmb) martori ai toamelor, acuzatoare umbre care dospesc pãmânt, un fel de fabricã de reciclat inutilul în speranţã. Sunt convins cã nimic din ce pare important pe scara valorilor umane nu va fi determinant în relaţia cu viitorul unei noi fiinţãri (asta dacã percepţia, sã-i zic poeticã ,a gândului meu privitor la nemurirea sufletului ar avea cât de cât o anumitã acoperire în realul bãnuit). Aduc în sprijinul afirmaţiilor mele cuvintele care fac baza oricãrei religii pãmântene: "iubire", "încredere", "credinţã", "comuniune" deci nimic din piramide, temple, icoane, statui . Ştiu într-un fel firesc cã nimic din ce mi se întâmplã nu e doar rodul existenţei actuale; gãsesc în adâncul inimii mele sentimente parcã zidite acolo de demult, sunt tot felul de senzaţii care îmi spun cã parcã am mai trecut pe aici, acest "deja vu" nu îmi este comun pentru cã l-am gândit ci tocmai pentru cã încerc sã-l alung din minte.
Viaţa mea nu e importantã. Viaţa ta nu e importantã. Dar ce este important atunci? Oare care mãsurã a trecerii este relevantã? Oare cãrei dimensiuni îi vom rãmâne datori cu viaţa asta? Pãrerea mea (bineînţeles cã nu conteazã) este cã suntem la început punct, apoi devenim drepte, raze, laturi, proiecţii, construcţii umanoide, evoluãm apoi prin iubire cu multã suferinţã spre beatitudine, spre dimensiunea visãrii, a gândului, vectori ai viitoarelor coagulãri prin cele şapte dimensiuni ale sufletului în devenirea sa divinã spre infinit.
Acum cã am remarcat o anume logicã a ilogicului în definirea punctului ca început al neînceputului ori ca o viitoare şi improprie desãvârşire a finalului nu îmi rãmâne decât muzica drept dovadã cã universul este fiinţã.
