Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
de viaţã numai moartea mã vindecã
Fericirea e o stare pe care fiecare o trãieşte atât cât îşi permite...de fapt fericirea nu e altceva decât o stare de bine autoindusã ( cine spune cã nu e aşa sã se întrebe în faţa unei oglinzi sincere). Nu poţi fi fericit atunci când inima nu îţi permite. E ca şi cu mâncarea...nu orice om care gãteşte este şi bucãtar şi nici un bucãtar de pe lumea asta care nu pune iubire în bucate nu va avea succes.
Dealtfel iubirea este aproape singurul ingredient nelipsit din reţeta feircirii. Şi poţi iubi aproape orice dacã ai inima pregãtitã; nimic nu te va face sã te simţi bine dacã nu îţi doreşti. Vara ascult iarba cum creşte şi o mint cã nu doare coasa. Toamna desfac frunzele de legãturi şi le mint cã zborul e veşnic. Iarna îmbrãţişez un om de zãpadã şi îi promit cã la primãvarã va înmuguri ( ce crud sunt dar mãcar îi ofer o iluzie ). Primãvara...off, primãvara...îmi aşez ochii sub cireş, desfac buzele sã simt sãrutul cireşelor încã flori, ascult privighetoarea şi o îngân, o mint cã muzica e o dovadã cã viaţa de pasãre e supremul, pipãi muşuroiul din grãdinã şi încerc sã-mi explic piramidele, numãr stelele ( şi ele înfloresc primãvara...jur! ) aşa cum ştiu eu mai bine ( oricum voi pierde şirul la un moment dat ) şi, ca o eternã şi inutilã luptã cu frumosul mã dãruiesc câmpului cu tot trupul, brazdã peste brazdã spre bucuria seminţelor.
Aşa cum vã spuneam ( a se citi "minţi") fericirea e o stare de bine autoindusã.
Sunt aşa fericit cã pot vindeca timpul de ireversibilitate cu un simplu sãrut primit de la femeia care nu alege niciodatã cu inima pe cine trece dincolo.
