A scrie pentru Tudor Gheorghe Calotescu este â€ţun fel de a mãsura concretul / cu inima†(Tind spre absolut). Dar existã şi explicaţia modului de abordare a poeziei: â€ţîntre timp / abstractul visului / coloreazã cu speranţã / acest tablou ireal / în care universul se ascunde / sub un punct†(Tind spre absolut). În aceastã cheie trebuie citite versurile autorului.
Crezul sãu poetic este formulat în â€ţPoeziaâ€: e un fel de a privi lumea / între douã bãtãi de inimã şi o lacrimã / sigur e o ştiinţã / cam ciudatã / care nu vrea sã limpezeascã nimic / nici iubirea / nici durerea / vindecã uneori sufletul / dar asta într-un mod relativ / chiar aşa / relativul / sunã ca un timp al conjugãrii verbelor / de cãtre poeţi // Einstein / a aruncat inefabilul / între douã încercãri de concret / eu / mã deplasez cu viteza gândului / când spre roşu / când spre albastru / apoi aşez iubirea în cuvinteâ€.
Cuvintele sunt pentru Tudor Gheorghe Calotescu â€" â€ţîntre timp îmi cresc cuvinte / un fel de aripi / din care vã povestesc zborul†(Cuvinte îmi cresc).
Poetul încearcã sã-şi defineascã şi sensul vieţii pãmânteşti: â€ţîntre a fi şi a nu fi / din negurã apar / în luminã mã duc / din pãmânt rãsucit mã nasc / în spirala universului mã pierd / nesãtul de formã / cu dorinţa de veşnicie / conştient de clipã / de frumosul trecãtor / un marinar ce-şi iubeşte oceanul / în cãutarea pãmântului / mãsor orizontul / pun cap compas întrebarea / navighez cu miazãnoaptea / între douã eternitãţi // apoi / precum o stare de vis / între demoni şi îngeri / aleg iubirea†(Un pic reavãn de brazda întoarsã).
Este remarcabil cum, Tudor Gheorghe Calotescu şi-a alcãtuit o formã a poemelor, fiecare alcãtuit din douã pãrţi: expunerea â€" destul de clarã a subiectului â€" apoi, dupã o scurtã pauzã concluzia, un fel de moralã fabulisticã, un fel de descifrare de tâlc pentru cei care mai stau în cumpãnã asupra subiectului.
Viaţa pentru poet este â€ţo sumã de cuvinte / de care mã fac vinovat†(Viaţa).
Într-o paginã, autorul spune cu nonşalanţã: â€ţNu sunt poetâ€: â€ţnu sunt poet / pentru cã nu am muzã / sunt aici un fel de mamã / însãrcinatã cu cerul // din când în când / printre lacrimi şi fericire / nasc sentimenteâ€. Faptul cã-şi revendicã maternitatea sentimentelor este dovada indubitabilã a unirii sale aproape amoroase cu acele cuvinte care-i rãmân mereu credincioase.
Anumite versuri au darul de a te strãpunge din creştet pânã în adâncul inimii: â€ţnumai uneori când îndrãznesc sã ridic ochii / spre adâncurile neîncepute / culeg durere din durere / şi fericirea cã sunt / rãmâne precum un stigmat / pe trupul nãclãit de moarte†(Chiar dacã gândul ar fi un burghiu).
Sau: â€ţmã dau tuturor / cu disperarea celui care a înţeles / cã nimeni nu are nevoie de nimeni†(Când mã doare cerul).
Sufletul lui de â€ţeretic îmdrãgostit†aduce un suflu nou în poezia de azi, fiind în permanentã cãutare de sine şi de celãlalt, prin întrebãrile â€" adeseori fãrã rãspunsuri â€" pe care şi le pune despre existenţã, prin avuţiile nenumãrate pe care le pune la dispoziţia noastrã, fãrã sã se gândeascã la vreo rãsplatã omeneascã.
Tudor Gheorghe Calotescu â€" oferã lumii versiunea sa despre iubire, despre fericirea de a fi â€" chiar dureroasã şi pãgubitoare pentru cã, sinceritatea şi adevãrul, nu-i aşa, nu sunt preţuite cum ar merita.
Dar, scrierile lui rãmân sã dea mãrturie despre o existenţã dincolo de banal, a unui cãutãtor de pepite în nisipul mişcãtor al lumii de azi.
