Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
în sistemul internaţional bãtãile inimii
sunt unitãţi etalon de viaţã
... deşi statistica nu e relevantã...se spune cã fiecare continent trãieşte diferit...şi oamenii sunt diferiţi...dar asta chiar nu conteazã când inima nu mai mãsoarã trãirea în clipe...poate abia atunci...sau nici mãcar atunci...oamenii devin asemenea...egalitatea în faţa eternitãţii e o egalitate?... important este cã în sfârşit semnul egal îşi face loc aşa cã nu mai conteazã de unde pânã unde ... între nimic şi nimic niciun egal nu poate aduce echilibrul... e ca şi cum neantul ar fi totuna cu vidul ... în ce se mãsoarã moartea atunci?...în nicio bãtaie de inimã...deci... în nicio iubire... câtã lipsã în veşnicia nedoveditã... poate cã moartea asta e singurul adevãr concret dupã naştere... doamne câtã lipsã de îndoialã când vine vorba de sfânta trecere la cele anorganice cu ajutorul viermilor... pare cam macabru dar cu asta se ocupã saprofiţii, nu?... câtã logicã în esenţa materiei... cât echilibru... nimic din rãsuflarea neregulatã a sufletului... şi eu nu mã las aşa uşor... îmi mãsor fiecare trãire într-un alt sistem... şi de moarte nici nu-mi pasã... e oricum implacabilã aşa cã e inutil sã mã mint cã eu sunt special... dar pot sã trãiesc mãcar cu aceastã convingere... ce mã costã sã-mi propun sã fiu nemuritor... uite, na...sunt... şi viaţa mea se mãsoarã în cuvinte... în te iubesc... în ce frumoasã eşti... în cât de mult îmi plac fragii... în rãsãritul mamii ei de iarbã... în pâinea aceasta caldã pe care o rup deasupra capului şi o împart pãsãrilor... şi îngerii râvnesc o azimã... şi un strop de vin... şi ... eu nu o sã mor niciodatã pentru cã inima mea nu bate... inima mea scrie un poem rotund... ca o repetare... ca un perpetuum mobile!