Privesc imensitatea nopţii prin telescopul inimii
Precum un martor incomod
Numai bun de şters din acte
Întins sub stele brazdã neîntoarsã
Împart infinitul în pãrţi egale
De nedemonstrat
Întotdeauna mai rãmâne de încã un univers
Oricât m-aş delimita de fiecare datã
Rãsucind teoria haosului în floarea de cireş
Simetria nesfârşirii nu are nimic comun cu iarba
Poate doar cu verdele acesta înnebunitor
Precum un strigãt aruncat cerului
Tril nescris pe nici un portativ
Muzica pe care ne strãduim sã o pãtrundem
În lipsa aripilor zidim cuiburi
În aşteptarea mãiastrelor
Pãsãrile de foc ştiu ceva
despre cum se nasc universurile
Îmi cântã balada firului de pãpãdie
Iar eu presez timpul sã-mi încapã
Când suntem departe
