iar eu mã visez dansând cu stropii pe un câmp însetat
a verde a iarbã a grâu a mii de maci
şi-mi miroase a îngeri pe fiecare geanã
sub cerul acesta locuiesc fãrã chirie
nu am nevoie de haine şi nu mã dor spinii din inimã
un mãceş îmi creşte din fiecare zgârieturã
ofrandã pentru gâze culcuş pentru soare
din când în când o frunzã
încã în stare de fotosintezã
ar vrea sã-mi cânte-n buze
despre toamnã
despre oameni de zãpadã
iar eu mã scutur de ploaie
şi-mi vãd de infinit
a primãvarã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Cam plastic titlul,dar versul tau plin de metafore si dureros de realist este un vers contemporan,chiar neomodernist si mie imi place mult...bravo,Tudor!!!
Frumoasa metafora sa fii apa sa te bea pamantul,am reusit sa simt starea ta de-a intregul poeziei; dar :mestec cu sos de lacrimi nu suna estetic pt mine ori e sos in oala ori sunt lacrimi diamantele aruncate din suflet afara!Faci cum simti,dar restul e trairea ta pura