port totuşi prin inimã ceva din liniştea aceea dinaintea rãstignirii
un pic din împãcarea cu patimile dar mã rãzvrãtesc ca un barabas
strig durerile şi îmbrãţişez cu disperare clipa
oricum nu ştiu dacã mi-ar plãcea veşnicia
dar de cesã nu şlefuiesc iluziile pânã la capãt
doar din vârful muntelui pot vedea cã e loc destul pânã la cer
apoi mut speranţele din mistic spre ludic
e felul meu de a dãltui orizontul în fiecare floare
oricum nu mã vindecã nimeni de primãvarã
oricâte zãpezi îmi vor creşte pe trup
nu voi învãţa niciodatã sã mor
dealtfel nici nu mã strãduiesc sã cred în împãrãţia cerului
oricum nu aş şti cum sã întorc obrazul celãlalt
.............................................................................
iertarea e doar un ideal
îngerii
un fel de fluturi atraşi de luminã
