o şa pe care le place sã se viseze feţi frumoşi
în clipele când zmeii îşi potolesc setea de cosânzene
buzduganele odihnesc într-un cui pe cer
iar fluturii desfac florile în fructe
de ce nu ar fi parte a poveştilor cu zâne
mai bune mai rele poate sânziene poate iele
doar ştiu totul despre îngeri şi lacrimi
sunt purtãtorii oceanelor de pe un continent pe altul
vinovaţi de fiecare curcubeu
desfac vânturile şi aruncã sãgeţi de foc
se cutremurã pãmântul de supãrarea lor
apoi ca şi când ar reinventa soarele
se hârjonesc ca nebunii
într-un cerc ciudat fãrã razã cu emfazã ascund infinitul
aduc rãcoarea-n amiezile fierbinţi
împletesc fantome de stele verzi pe un câmp mai tot timpul alb
într-un fel aproape drãgãstos îmbrãţişeazã munţii
apoi se întind spre mare
ascund soarele pitesc luna
pânã şi universul se întinde undeva dincolo de ei
ca o speranţã a nesfârşirilor nesfârşite
precum o cãciulã pe caraiman într-o zi de varã
când încã mai pot râde soarelui
doar aşa
ca un copil convins cã poate aduce lumina
