nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde sã-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumãtate dintr-o lacrimã amarã o sã plãtesc cucul
sã-mi cânte alintat balada imparã a cuiburilor strãine
cu ce mi-a rãmas din toatã bucuria florilor de cais
o sã rãsfãţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca sã aibã cãrarea neumblatã unde cãuta vârful
apoi ca şi când aş numãra invers toate stelele necãzute
o sã-mi numesc gândurile iarbã
şi le voi cosi dimineaţa
înainte sã-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe aceastã lume în care nu-mi gãsesc locul
o sã-mi dau şi jumãtatea dulce din lacrimã
pe un cântec de privighetoare
cât sã-mi creascã înapoi tãcerea
