mã aşez în mijlocul furtunilor şi închid ochii
la urma urmei aşa pot sã rãsucesc şi galaxiile
ce nu face un poet în delirul sãu
doar tu ştii cât de tare mã dor oasele
de câtã veşnicie se înşurubeazã într-o scoicã
absurdã socotealã de cuvinte fãcãtoare
minunile tot nu se acceptã în calculul bugetelor
dar poate un pic de hazard nu ar strica
m-am sãturat de regula de trei simplã
(fie vorba între noi ãştia care numãrãm pânã la zero
aşa de-a doua de-a treia sau de-a infinita)
tu oricum dansezi doar noaptea
când cu un bec când cu luna când cu steaua polarã
iar dimineţile te gãsesc cu aripile arse sau îngheţate
îţi suflu din adâncul acesta necuprins
apoi te dãruiesc florilor de cireş
sã te îmbeţi şi tu mãcar o datã
aşa cum umblu eu bezmetic prin lumea ta
