ca un anunţ cã se mai şi moare din când în când
asfaltul miroase a ploaie de varã
traversez pe verde pragul dintre zile
golesc buzunarele într-un birt de cartier
cu patimã cu pãcat
desfac gândurile în baloane de sãpun
zâmbesc amar unei închipuiri
adorm cu ochii în tavanul sterp
parcã din ce în ce mai aproape de podea
mã rãsfãţ cu un vis de zefirelli
înainte de întoarcerea prin furcile caudine
ale unei noi zile
doar asfaltul îşi vede de praful lui
lacrimile nu se combinã cu bitumul
par mult mai mari şi negre
ca mai toate bubele
trec pe lângã o dugheanã cu flori altoite
miroase ca la înmormântãri
a crini a veşnicie sau poate a eliberare
florile de câmp îmi amintesc de mama mea
şi de bucuria de a aduna stele de pe pãmânt
de felul acesta de a nu creşte niciodatã
cineva mã înjurã
iar eu nu pot decât sã-i zâmbesc
ca un tâmp ca un laş ca un terchea berchea
bine cã nu mi-a dat nicio palmã
pentru cã încã nu am învãţat sã întorc şi obrazul celãlalt
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Se vede cã eşti un fin observator al cotianului...al treilea vers mi se pare superb.
