le port din ce în ce mai trist
când pe un gând când pe un altul
parcã din ce în ce mai singure
obsesiv obositoare şi întunecate
doar când ninge des cu fulgii cât palma
mã gândesc la oamenii mei albi cu nasul roşu
precum moşul din reclama la coca cola
apoi fac o cãrare întortocheatã prin nãmeţi
doar doar m-oi rãtãci
de când duminicile nu mai au nevoie de mine
mi-am uitat de toate sãrbãtorile
nici mãcar bradul nu mã mai cheamã sã-l împodobesc
bomboanele s-au uscat de anii trecuţi
când nimeni nu le-a mai mâncat pe furiş
doar câte un dead line mã mai adunã
şi aproape mã rog sã am cât mai mult de muncã
ca sã-mi uit ziua mea preferatã
în care puteam sã fac ce a fãcut şi dumnezeu
înainte de a o numi duminicã
