nu dau gaurã universului
oricât întuneric aduc mãrturie din loc în loc ard stele
nimicul este nimic chiar şi când îl înmulţesc cu infinitul
inutilitatea nu e motorul deznãdejdiei nici dragostea nu e pãcatul pãcatelor
numai uneori când îndrãznesc sã ridic ochii spre adîncurile neîncepute
culeg durere din durere pentru o axiomã a creaţiei
şi fericirea cã sunt rãmâne precum un stigmat pe trupul nãclãit de moarte
între douã fiinţãri am cules cuvinte iar acum mã strãdui sã vi le povestesc
dar nu dau gaurã universului pentru cã oricâtã luminã aş aduce mãrturie
aş sfârşi rãstignit pe o dulce cruce din iubire