asta în loc sã scutur cerul de stele
îmi trag ţãrâna sub tâmplã şi privesc iarba cum se pregãteşte de coasã
îmbrac veşmântul de rouã şi rãsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat când din lacrimi de înger când din fluturi nenãscuţi
deschid inima ca pe o pleoapã şi-mi întind timpanele între douã lumi
ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
cântarea pãsãrii de foc din cenuşa amarã a trupului meu
apoi ca şi când nu m-a durut niciodatã m-aş mai naşte de o mie de ori
