o privighetoare rânduieşte stelele prin frunze
precum un dumnezeu înainte de rãstignire
cu iertare cu mult prea multã înţelegere
dar mie îmi trebuie certitudini
desfac trusa de criminalist şi iau amprente
rãsucesc lupa şi-mi aprind pipa
apoi mã las dezvelit de cãutarea idioatã
şi încep sã îngân privighetoarea şi dintr-o datã
îmi este aşa dor sã-i dau liber sufletului
sã-l las sã zburde împreunã cu mieii albi
printre pãpãdiile înflorite şi toţi fluturii roz
iar trupul meu sã îmbrãţişeze pãmântul verde
precum o ghindã uriaşã
pregãtitã parcã sã consume infinitul
atât cât sã-mi creascã înapoi rãdãcinile
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Frumos! Imi plac mai ales inceputul si finalul poeziei.
Îmi place refuzul de a percepe lucrurile metafizic , acceptând simţul direct,semn al dorinţei de trãire intensã ,fizicã ...â€îmbrãţişând cu trupul(ce frumos) pãmântul verde precum o ghindã uriaşã pregãtitã parcã sã consume infinitul atât cât sã-mi creascã înapoi rãdãcinileâ€! Îmi place cum scrii.Frumoasã poezie.