nu votez niciodatã cu nemuritorii
sunt genul care fluierã în bisericã
şi nu-mi plac stãpânii nici când sunt pictaţi
nici când fac promisiuni electorale
pentru cã nimic din nimic nu e ceva niciodatã
sunt copilul haosului
mã lupt cu ordinea aceasta nefireascã
tremur de unghiuri drepte şi puncte egal depãrtate
îmi vine sã strig ca un lup care nu vâneazã luna
şi îmi trec toate cãprioarele prin inimã
ca pe un bulevard al frunzelor galbene
nu-mi strigaţi sã intru în rând
sufãr cumplit de claustrofobie stelarã
nu ridic pãpãdiile nicodatã mai sus decât pot sufla
nu din cunoaştere
nu din cine ştie ce regulã
ci pentru cã îmi place spectacolul
de ar face la fel şi cu viaţa asta
dar eu mã tot abţin sã nu mã fac de râs
şi nu mã mai suflã nimeni
niciodatã
oricâte turle s-ar ridica
doamne sunt tot în braţele tale
şi atunci când mã rog
şi atunci când îmi bag ceva în ea de viaţã
