pentru cã înainte de orice altceva lumea învaţã cum sã moarã
iar pentru ca totul sã fie cât mai perfect e nevoie într-adevãr de profesionişti
dar strict pregãtiţi între limitele absurdului absolut
de la minus pânã la plus nefericit
fiecare în parte cu pretenţia cã schimbã ceva
cã doar lumea lui e minunatã
cã doar raiul lui oferã speranţa unei morţi nerisipite
dar totuşi nu e vorba decât un consum inutil de resurse
la urma urmelor toţi suntem condamnaţi la moarte
fiecare în parte cu piatra lui funerarã
fiecare în parte cu gaura lui din cer
iar despre risipã se strigã în toate limbile la fel
şi nimeni nu se pricepe mai bine la risipit decât poeţii
o foaie albã
o foaie plinã cu aberaţii
şi un milion de întrebãri complicate la infint cu rãspunsuri
o adevãratã risipã de viaţã de dupã moarte
încã din timpul trupului efervescent
o realã pierdere de rai pe o geanã de fluture
gãurit în cap de o rafalã de iubire
apoi
ca o ultimã nevoie de a opri aceastã risipã
vom ridica o cupolã peste tot universul
şi nimeni nu va mai trage niciun clopot în dungã
