din când în când te-aş inventa
sã am cu cine împãrţi întrebarea
dar nici mãcar brevetul acesta
nu mã mai satisface
aşa cã mângâiaţi-mi orgoliul
sã-mi creascã aripi de sopranã
nu cãutaţi în zadar esenţe pe un câmp sterp
rãsturnaţi-mi cuvintele în mocirlã
de aici s-ar putea întoarce mai bogate
şi nu vã amãgiţi cã este uşor sã râzi de moarte
ca drept exemplu eu am ales sã râd de viaţã
în hohote ghemuit pânã-n embrionul universului
doar e mult mai lesne sã dobor un mãr din pomul interzis
decât sã numãr frunzele care l-au fãcut roşu
la naiba cu toate limbile inventate doar aşa
ca un moft într-o searã de amor
cu fluturi roz şi vise mov
dincolo de amestecul divin
în toatã aceastã rostogolire
ce s-ar face sfânta specie fãrã libidou
mã întreb şi ţip la toate stelele acestea risipite-n întuneric
doar trãiesc din lacrimi
fiecare durere mã înalţã
