de la moarte spre naştere
aş fi curios cum mi-aş pierde iubirea
cu primul sãrut
şi cum e sã pleci de pe lumea asta
înapoi în pântec
în schimb pot sã scriu
un roman despre aventuri netrãite
sau o dare de seamã
despre cum se omoarã visele cu o poezie
câteva povestiri cu locuri neştiute
o nuvelã cu pãcate nefãcute
şi chiar un proces verbal
despre incidente închipuite
nu ştiu de ce universul se extinde
ca un infinit avid de infinit
precum un imperiu sau o metastazã
ori ca o afacere imobiliarã înainte de crizã
dar cine sunt eu sã schimb sensul vieţii
ca dintr-un inversor uitat
la îndemâna unui acar pãun