mã fumaţi ca pe o ţigaretã mentolatã
miliarde de galaxii vã pãtrund astfel în sânge
nici nu bãnuiţi câte ceruri se îngoapã
într-o inimã de poet
dar vã cumpãraţi medicamente antistress
mai beţi o vodcã albã
mai consumaţi un verset albastru
striviţi întrebãrile într-o scrumuierã de lux
şi vã întoarceţi în moarte ca într-un aşternut
cu speranţa veşnicei dimineţi
dar eu sunt copilul rãsfãţat al cerului
mã dãruiesc pe vânt sã-mi caut zborul
nici mãcar moartea nu mã izbãveşte de liberate
mã furnicã liniştea dintre douã universuri roz
ca acum când vã scriu despre viaţã
ca despre un tort de ciocolatã
numai bun de împãrţit
.../nici nu bãnuiţi câte ceruri se îngroapã/într-o inimã de poet/...Uimitor!Cine nu a înţeles pânã acum omul ca poet,v-a înţelege poetul ca om ,liber-cugetãtor,culegãtor de cuvinte alese sã atingã cele mai înalte culmi ale creaţiei!Felicitãrile mele!