nu mai lãsa poeţii prin stele
nu vezi cã e plin de gãuri negre
pasul şi dezastrul
ceasul şi apocalipsa
miliarde de vreascuri
din vise care au uitat primãvara
nici mãcar un amnar
cât sã mai speri cã se vor întoarce
nu vezi cã au rãtãcit şi ultima luminiţã
cãlãresc orbecãind prin întunericul din ei
se cred muritori
cautã fericirea prin oase
ca şi cum nu le mai ajunge durerea sã boteze
