nu am învãţat cum e sã negociez dreapta în punct
oricum judecãţile de apoi se tot depãrteazã
cum un infinit de raze spre niciunde
iar mie îmi cântã mugurii în palmã
ode minunate închinate fluturilor
de la alfa spre omega
despre sfialã
şi culoare
rup cu speranţã de sisif
legãturile dintre fotoni
apoi mã supun descompunerii
ca un trup de luminã întunericului
spre veşnica întoarcere la matrice
silabisesc pãcatul într-o pãsãreascã celestã
îmi trag sufletul în sunet
e atâta muzicã cât sã danseze şi infinitul
iar patria pãcatului rãmãne o democraţie
unde nimeni nu poate nega negarea decât prin vot
obligatoriu universal şi lipsit de secrete
aici adevãrurile nu sunt niciodatã absolute
doar din când în când absurde şi crude
ca mai toate rostirile mulţimilor (a)vide de sânge
