lipesc şi acum nasul de geamurile îngheţate
buzele nu
între timp am aflat de viruşi şi microbi
de boalã şi moarte
de câte şi mai câte alte necazuri
dar când am un geam de autobuz sau vagon de tren
chiar şi în tramvaiul 41
când nu mã vede nimeni
sau când nu-mi pasã cã mã vede cineva
nu mã pot abţine şi-mi strivesc nasul
apoi suflu fierbinte ca un zmeu
cu ochii pierduţi în cãutare de ceva aiurea
o numãrare de stropi de ploaie
sau un zbor printre fulgii albi şi imenşi
parcã întotdeauna se leagã în asemenea galaxii
pentru a-mi saluta nasul lipit copilãreşte
de un plan infinit
privesc lumea cu ochii deschişi
atent la fiecare deplasare spre albastru inert
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Un vers albastru care nu are cum sa fie inert..este viu si ii pulseaza galaxiile prin vene..
