poate de aceea tot râcâi cu unghiile însângerate
asfalturi dupã asfalturi pânã la nori
apoi mã tot zgâiesc de sus la muşuroaiele inerte
şi mã tot întreb de unde e atâta zarvã
de parcã nuntesc reginele
şi cele de alb şi cele de negru
cu toţi nebunii
prin toate turnurile
într-o depravare sorã
cu orele de maximã audienţã
iar eu mã tot înalţ precum un abur
cu tot sãpatul meu disperat
în cãutarea autostrãzilor
cumva roşcate
precum un sol marţian
