mã pot duce de la alfa la omega
ca şi când soarele rãsare pentru mine
când din spatele munţilor
când din apa mãrii negre
când printre blocurile ridicate ca o pavãzã
în calea rãsãritului
cã de apus nu se plâng decât poeţii
privindu-se statui fericite
în calea gãinaţului stelar
combin apoi noroiul cu tãlpile arse
mâinile rãmân sã cheme libertatea
ca pe o oaie rãtãcitã
apoi
obosit de atâta frãmântat lumi blânde
o sã mã las de urcat în lunã
sau doar aiurea-n tramvai
pietroiul inutilitãţii absolute
ca pe o piatrã filozofalã
cu rost
nu pot sã mã mint cã ştiu ceva din ceva
dar mã las consultat de un fluture alb
pe un câmp pregãtit sã mã reprimeascã
şi încã mai zburd
cu speranţa nemuririi
în vârful aripilor
