respirã susţinut pãmântul
între douã nopţi sufocante
precum o mocãniţã la ultima abordare a piscului
pe când vãile-i repetã aproape idiot şuieratul
dinspre roşu aprins spre albastru niciunde
şi uite-aşa
ca dintr-un chef postolimpic
democraţiile devin din ce în ce mai înţelepte
precum prostia altoitã pe un boţ de orgoliu
care înfloreşte întotdeauna dupã
