parcã pierdut în tunelul acela mult prea vestit
cu luminiţa a lu` nu ştiu care la capãtul sãu
îmi zâmbea un zeu
mult prea alb sã-l pot privi cu insistenţã
purta un costum armani pentru contrast
rotea cu reflex de agent strict secret
cheile unui automobil învãţat sã consume jar
mã pipãiam
mã ciupeam
mã cãutam de selfiestick
dar tocmai mi se terminase bateria
zeul zâmbea relaxat
doar avea universul la cheia sa rotitã
pe când eu mã tot întrebam
visez sau deja am pãrãsit laguna vieţii
...........................
libertatea de a privi viitorul
ca pe o constantã de genul atracţiei gravitaţionale
e asemenea unei piramide care a învins cerul
lipitã insistent de pãmânt
