întotdeauna voi cãuta odihna la pieptul tãu
apoi mã voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacã peste cine ştie câte mii de ani luminã
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta
aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albã
gândindu-mã cum rãzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetãţean universal
prin mii şi mii de ani pãmânteni
ca o fantomã plasmaticã
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altã realitate
