rãstron tavanul peste pilota obositã
sub care te-ai copilãrit pânã la absurd
apoi ridic podeaua la puterea a şaptea
înfrâng paralele trasate aproximativ
spre cer sau aiurea-n metrou
ori impur şi complicat spre înapoi
în pãmântul ca o eliberare de fluturi
secante rebele ale unui rai interzis
în liniştea dintre douã naşteri de univers
despãrţite doar de un moment de implozie
lipsa ta sunã ca o sirenã a smurdului
la apropierea de o intersecţie aglomeratã
