precum întunericul din spatele întunericului
înainte de scãpãratul chibritului primordial
nici mãcar palmele nu-mi mai acoperã ochii
socoteala cui a mai inventat adunarea asta
din infinit în infinit
ca la o deliberare axiomaticã
despre nimic
aşa cum se vede universul din centrul eternului
trec prin mine tãceri şi cuvinte rãstite
cum dispar oamenii în ceaţa dintre evidenţe
lipa lipa sau tropa tropa
habar nu mai am cum se scurge nemãrginirea
prin ochii poeţilor
prea strãini sã se mai recunoascã
mult prea invizibili
sã se mai poatã atinge vreodatã
