şi o cale subţire spre luminã
cât sã mai şi mor pentru a înţelege viaţa
ca pe o ranã cerşind vindecarea
mã întreb şi râd
ca atunci când alergam sã prind luna
ca pe un licurici
apoi mã las pãgubaş
precum cei care au fost nevoiţi
sã opreascã piramidele
mult prea departe
de visul lor
sã nu vã lãsaţi lacrimile libere niciodatã
altfel cine ştie câte alte nesfârşiri
ar mai învãţa vârful
ca pe o condamnare
la doar atât
