mã urmãreşte ca o lunã
prin toate clipele vii care devin istorie
odatã cu moartea
poate tocmai de aceea
cât mai suntem
sã ne îmbrãţişãm strâns
şi sã plângem de prea multã viaţã
cât mai avem lacrimi de dãruit
altfel toatã eternitate care va urma
nu va fi decât un regret
cã nu mai avem ochi
prin care sã ne vedem
unii într-alţii
umezi
calzi
şi aşa frumoşi
ca o poveste
