dacã viaţa asta ar fi un pic mai veşnicã
dar aşa fiecare clipã în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
şi le tot numãr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chiţibuşar
un rai un iad un rai un iad
şi tot aşa
pânã aproape de doi
nici mãcar dumnezeu nu ştie numãra altfel
decât dintr-o lume în alta
în cãutarea perechii ideale
doar moartea asta numãrã parşiv de bine
din doi în doi
ba chiar şi din zece în zece
aproape sferic
ca şi cum ar dãnţui în paşi adãugaţi
cu nemurirea uitatã într-o lacrimã
de cine mai ştie care fãt frumos
mâncãtor de jãratic cosânzean
Iubirea capãtã sens în momentul în care o pierdem.Asa şi viaţa, capãtã sens abia când trecem de etapa morţii fizice.Cu nimic nu putem schimba calculul exact,matematica universului nu dã erori .Ne supunem fãrã a avea dreptul la replicã.Cu cât refuzãm sã acceptãm,cu atât ne îndepãrtãm de scopul final.Va apreciez ,din suflet,scrierile. Oferiţi puncte de inspiraţie din cele mai elevate.