când puteam sã mã îmbãt criţã
o fãceam pe treazul din toatã fiinţa
mã strãduiam sã nu condamn linia dreaptã
şi de aceea balansam capul
ca pe o târnã cu boabe
în drumul cãtre nesfârşire
iar de ceva vreme privesc lumea
mult prea strãin
ca şi cum m-aş fi rãtãcit
deşi abia acum
când am şi uitat gustul vinului
mi-aş permite
cumva fericit
sã-mi beau minţile
