altfel cum am cunoaşte restul numit ceva
o spun aşa ca o amãgire
cã nu am fãcut umbrã degeaba pãmântului
apoi fac o reverenţã
celor care mulţumiţi de lipsa mea de consistenţã
se vãd deja infiniţi
în noaptea aceasta cerul va fi brãzdat de perseide
cum se întâmplã în fiecare clipã în capul meu
nu vã cer sã mã credeţi
oricum nu exist decât prin lacrima voastrã
toate durerile acestei lumi îmi trec prin inimã
poate de aceea par uneori imun la atâta suferinţã
şi fiecare cuvânt este lacrimã
şi fiecare cuvânt este zâmbet
de la-nceput pânã-n apocalipsã
sunt doar un poet care înţelege altfel lumea
un exponent numai bun la etalonat neantul
nu mã îngrop aiurea cu brazde nesfârşite
de dureri nãscute sau doar bãnuite
sunt o sãmânţã astralã
care-şi cautã mediul propice de germinare
nu mã aratãţi cu degetul acuzator
doar îmi caut locul
doar îmi caut cerul meu
nu mã pricep sã trãiesc
sunt doar pãtruns de sentimentele voastre
de proiecţia undelor care pleacã din inimã
cum transportã razele stelelor lumina
spre fiecare muritor spectator
spre fiecare lume neînţeleasã
.....................................................
sunt exponentul de la dreapta originii
nu mai cãutaţi degeaba dovezi de nemurire
tot ce începe are un sfârşit
chiar şi universul
(asta este o parantezã)
..................................................................
poeţii înţeleg neantul prin acceptare
e singura cale de trecere dintr-un univers în altul
la nesfârşire
