cât îmi pot permite sã accept
şi de aceea nu mai am limite
iubesc cu disperare viaţa
şi-mi iau toatã moartea
într-o singurã prizã
firesc
precum atunci când mã loveşte iubirea
ca o apocalipsã
desfac apoi potopul
de dinaintea fiecãrui potop
şi îmi asum locul întâi la mãsurat orizontul
dupã fiecare miazãnoapte
din toţi muşchii crescuţi pe carul mare
când încã avea rãdãcini în pãdurea raiului
înainte ca pãmântul sã adãposteascã iadul
chiar înainte de orice înainte
când încã nu ştia nimeni sã nu ştie
durerea facerii şi desfacerii de univers
…………………………………………….
ca un martor al trecerii prin fiecare dimensiune
sunt o prelungire idioatã a nimicului
precum punctul dinaintea hidrogenului
arderea aceea creatoare de luminã
izvorul din care se adapã timpul
bidiviu nãrãvaş
între douã curse de galop cu sine însuşi
…………………………………………….
îmi doresc sã vã povestesc
câtã tãcere este între douã stele
dar nu voi avea niciodatã destule cuvinte
