încât nu poţi bãnui deloc perfectul
de unde se tot nasc cercuri
fãrã tãgadã
şi sfere
fãrã nume
precum e şi-n sufletul meu
când tot joc ca un novice
jocul vieţii
din perspectiva albã
a morţii
care mã pãtrunde mereu
şi mereu
ca o dovadã de nemãrginire
între norii din care cern cuvinte
nici un cerc nu e dator numerelor
şi de ce ar fi
sunt liber sã aleag centrul
raza o pot lua soarelui
ori lunii
sau i-o desenez eu
fãrã rimã într-un alb gând
din luminã şi lacrimi
tot mai rotund
ca un curcubeu
