Pradã timpului ca mãsurã a efemerului rãtãcesc prin prezent strãduindu-mã sã-l transform în amintiri...cuprins de panica nefiinţei arunc cu întrebãri ce nasc în trãirea mea gãuri negre şi doar uneori mã bucur de o supernovã.Timpul ca mãsurã a vieţii e coordonata ce ne face egoişti şi transformã existenţa într-o cursã.
Trãiesc în clipele de întrebare senzaţia de neant, de afundare în nisipurile mişcãtoare ale cunoaşterii...sentimentul de micime şi de inutilitate;mã aplec asupra infinitului de dincolo de mine şi caut rãspunsuri la întrebãri nepuse.
Sunt dimineţi în care inima se amestecã cu roua viselor şi mã trezesc îmbrãţişând clipa rãsãritului ca pe o iubitã...sunt clipe de viaţã în care te regãseşti ca parte a universului bucuros sã vieţuieşti minunea de a fi...apoi îngemãnat cu nemãrginirea te mulţumeşti cã eşti parte la numãratul stelelor.
Doamne, când mi-ai dat întrebarea ştiai cã o sã caut rãspuns şi cã oricât aş rãtãci Te voi gãsi...ce univers e omul şi câtã întrebare!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
tu esti un univers, poezia ta e un univers, lumea in care traiesti tu ar trebui sa-si puna aceste intrebari...dar framantarile presupun o anumita stare, o anumita inzestrare...admiratie, prieten drag!
"Sunt dimineţi în care inima se amestecã cu roua viselor şi mã trezesc îmbrãţişând clipa rãsãritului ca pe o iubitã...sunt clipe de viaţã în care te regãseşti ca parte a universului bucuros sã vieţuieşti minunea de a fi...apoi îngemãnat cu nemãrginirea te mulţumeşti cã eşti parte la numãratul stelelor.
Doamne, când mi-ai dat întrebarea ştiai cã o sã caut rãspuns şi cã oricât aş rãtãci Te voi gãsi...ce univers e omul şi câtã întrebare!"
Sunt dimineţi...
Doamne, când mi-ai dat întrebarea ştiai cã o sã caut rãspuns şi cã oricât aş rãtãci. Te voi gãsi...ce univers e omul şi câtã întrebare!...
E bine prietene ca nu poate nimeni sa interzica intrebrea.
traim cu o zestre de intrebari ,purtam noianul lor o viata si ce ramane dupa? prin ani lumina ne strapunge in fiecare zi o mare intrebare...(te salut Amice)
